Comisia Europeană a decis să lanseze procedurile pentru nerespectarea obligaţiilor de către mai multe state membre, printre care şi România, privind numărul de urgenţă 112.

România nu a furnizat informaţii legate de operatorii de servicii privind securitatea reţelelor şi sistemelor informatice.

”Comisia Europeană a decis, în această săptămână, să lanseze procedurile de constatare privind neîndeplinirea obligaţiilor mai multor state membre, între care şi România, în ceea ce priveşte numărul de urgenţă 112. România nu a furnizat informaţii cu privire la operatorii de servicii esenţiale identificaţi în temeiul legislaţiei UE privind securitatea reţelelor şi a sistemelor informatice (Directiva (UE) 2016/1148)”, a amintit Reprezentanţa Comisiei Europene, sâmbătă dimineaţă.

Alături de această problemă, România este pusă la colţ de Comisia Europeană şi în alte 10 obligaţii asumate faţă de Bruxelles. Sunt 11 puncte în care Comisia Europeană ameninţă cu procedura de infringement.

Cele mai importante eşecuri ale României sunt cele legate de protecţia mediului şi monitorizarea poluării, dar iată că tragedia de la Caracal face să devină extrem de importantă şi procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva în ceea ce priveşte numărul de urgenţă 112, geoblocarea nejustificată şi normele de securitate cibernetică la nivelul UE.

Pe de altă parte, Asociația Europeană a Numărului 112 acuză autoritățile române care gestionează sistemul 112 că au fost reticente ani de zile în folosirea unei tehnologii de localizare gratuită.

Într-un comunicat transmis hotnews.ro, oficialii acestei asociații precizează că din 2015 au insistat la autoritățile române să îmbunătățească informațiile despre locație, dar până acum nu s-a făcut nimic.

„Serviciile române care gestionează sistemul 112 au fost reticente în folosirea unei tehnologii de localizare gratuită a locației numită „Advanced Mobile Location”… și care a salvat viața a nenumărați cetățeni din întreaga Europă”, au transmis oficialii Asociației care promovează îmbunătățirea serviciilor de urgență în Europa.

Acestia amintesc facptul ca nu este pentru prima dată când în România s-au produs probleme serioase de localizare care au pus în pericol viața oamenilor.

Tehnologia – despre care atrage atenția Asociația europeană – apare ca parte componentă a contractului de aproape 185 de milioane de lei licitat de STS pentru modernizarea 112.

STS a lansat această licitație abia în vara anului trecut, iar acum acest contract controversat a ajuns pe rolul Curții de Apel București.

STS nu a implementat această tehnologie gratuită, licitația pentru modernizarea 112 este blocată, singura recomandare cu care vine acum Serviciul fiind să ne instalăm pe smartphone-uri o aplicație pe care a dezvoltat-o pentru o localizare mai bună, dar care până acum are doar 10.000 de descărcări.