“România trebuie să revină pe calea reformelor”, a spus comisarul european pentru Justiție, Vera Jourova, în cursul unei dezbateri din Parlamentul European.

Instituția a analizat modul în care România respectă principiile statului de drept.

Am spus de mai multe ori că România trebuie să revină pe calea reformelor și că trebuie să o facă urgent.

Acest lucru înseamnă să meargă înainte, nu să dea înapoi. Comisia a comunicat cu premierul Dăncilă și cu experții de mai multe ori și au avut discuții constructive.

Comisia a spus foarte clar că vorbele de dragul vorbelor nu sunt suficiente.

Dacă nu sunt progrese, atunci Comisia trebuie să ia măsuri”, a avertizat doamna Jourova.

Potrivit comisarului european, Comisia va acționa cu toate mijloacele de care dispune în cazul în care situația nu se îmbunătățește.

Între altele, ar putea fi vorba de aplicarea articolului 7 din Tratatul U.E. în cazul României.

Acesta prevede că un stat membru își poate pierde dreptul de vot în cadrul Consiliului European, în cazul în care încalcă în mod repetat principiile și valorile europene.

Sînt posibile, de asemenea, sancțiuni de ordin financiar.

Vera Jourova a făcut referire inclusiv la înființarea și consolidarea secției speciale de anchetare a magistraților.

Toate aceste elemente suscită îngrijorări și ne arată o tendință ingrijorătoare.

Situația este extrem de volatilă.

Dacă nu se răspunde acestor preocupări, atunci CE va acționa cu toate mijloacele pe care le are la dispoziție”.

Pe 3 aprilie, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și alți reprezentanți ai CE s-au reunit la Bruxelles, în ședința Colegiului Comisarilor, pentru a discuta despre situația statului de drept în România.

Prim-vicepreședintele Comisiei, Frans Timmemans, a avertizat apoi Guvernul din București să nu treacă la acțiuni care să afecteze sistemul judiciar.

În noiembrie anul trecut, și Parlamentul European a adoptat un proiect de rezoluţie pe această temă: instituția s-a declarat preocupată de modificarea legislaţiei penale şi judiciare în România.