Comisia Europeană nu discută încă despre activarea articolului 7 din Tratatul Uniunii în cazul României, însă acest lucru depinde de ceea ce se va întîmpla zilele următoare.

Așa afirmă comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova.

Articolul 7 poate duce la suspendarea dreptului de vot al unui stat membru în cadrul Consiliului European.

De asemenea, respectivul stat riscă sancțiuni financiare.

Doamna Jourova a calificat plănuitele noi ordonanțe în privința justiției drept “pași în direcția greșită”.

Comisarul pentru justiție nu a spus care vor fi următorii pași ai Comisiei, dar a adăugat că “va fi o reacție”.

Cazul Kovesi

Pe de altă parte, Vera Jourova s-a referit și la anchetele asupra Laurei Codruța Kovesi, candidata Parlamentului European la funcția de procuror-șef al Uniunii Europene.

Nu ne pronunțăm niciodată asupra unor anchete în curs, dar nici nu putem asista la obstrucționarea procedurii în care doamna Kovesi e implicată.

Pînă de curînd, nici măcar n-a putut părăsi țara. I-am spus ministrului justiției, cînd ne-am întîlnit la Bruxelles, că toți participanții la concurs trebuie să aibă aceleași șanse și să nu fie obstrucționați de nimeni”, a declarat doamna Jourova.

Fostul comisar european Dacian Cioloș a spus la Europa FM, în emisiunea Piața Victoriei, că Mecanismul de Cooperare și Verificare nu mai funcționează – în baza lui, Comisia monitorizează justiția română.

Drept urmare, Bruxelles-ul caută alte instrumente.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2019/04/04-apr-22-intv-dacian-ciolos.mp3

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
Post Views: 615