Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare de instabilitate atmosferică pentru 34 de județe din țară, valabilă de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică, la ora 6.00.

Potrivit ANM, Codul portocaliu vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Caraș-Severin, Sibiu, Mureș, Bistrița-Năsăud, Timiș, Mehedinți, Suceava, Botoșani, Harghita, Covasna, Brașov, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța.

Meteorologii susțin că în după-amiaza zilei de sâmbătă și în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în Moldova, Maramureș, Transilvania, Dobrogea, local în Muntenia și în nordul Crișanei, precum și în zonele montane, vor fi intervale de timp cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50-80 l/mp. Vor fi și vijelii, descărcări electrice și grindină.

Avertizarea este în vigoare de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică, la ora 6.00.

De asemenea, mai multe localități din județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vîlcea, Argeș, Giurgiu și Ilfov sunt sub avertizare Cod galben.