Circulația este oprită, luni, pe ambele sensuri ale Autostrăzii A1 București-Pitești, la kilometrul 32, din cauza unui incendiu de vegetație, vizibilitatea fiind îngreunată, informează Centrul Infotrafic. Circulația va fi reluată după ce incendiul va fi stins.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră este oprită, luni după-amiază pe ambele sensuri de mers ale Autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 32,.

Potrivit sursei citate, cauza restricției este un incendiu de vegetaţie produs pe sensul de mers către Piteşti, în zona localităţii Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu.

„Ca urmare a fumului care îngreunează vizibilitatea, traficul a fost oprit total, pentru prevenirea producerii de evenimente rutiere, urmând a fi reluat în momentul lichidării incendiului de către echipajele de pompieri”, mai arată Infotrafic.