CFR Călători anunță că restricționează emiterea tichetelor de călătorie pentru orașul ialomițean Țăndărei.

Potrivit operatorului de transport feroviar, excepție pot face doar persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor, conform articolului 2 din Ordonanța Militară 7.

Eliberarea legitimațiilor de călătorie se face în baza adeverinței de la angajator și a legitimației de serviciu, precizează CFR Călători.

Ordonanța Militară nr.7 emisă sâmbătă instituie carantina totală la Țăndărei, oraș unde s-au înmulțit cazurile de nou coronavirus.