CFR Cluj s-a calificat în turul al 3-lea preliminar al Champions League.

Campioana României a terminat la egalitate, 2-2, deplasarea la Maccabi Tel-Aviv, după ce i-a învins acasă pe israelieni cu 1-0.

Meciul s-a jucat la Netanya, pe o căldură sufocantă, ce a afectat vizibil capacitatea de efort a fotbaliștilor.

Gazdele au deschis scorul în minutul 15 prin Blackman, după o bâlbâială în careul ardelenilor, Culio a egalat rapid din penalty și Mario Rodon a adus avantajul în minutul 42. Tabela a închis-o Yonatan Cohen, în minutul 48, cu un șut de la maginea careului.

Până la final, CFR s-a apărat eficient, blocând mai multe ocazii ale formației din Tel-Aviv.

În faza următoare, gruparea antrenată de Dan Petrescu o va înfrunta pe Celtic Glasgow, după ce scoțienii au învins-o pe Nomme Kalju din Estonia, cu scorul general de 7-0.

Prima manșă a turului al 2-lea preliminar al Ligii Campionilor se joacă la 5 sau 6 august la Cluj, iar returul este programat la Glasgow, la 13 august.