Cele mai mari cinci aeroporturi din ţară ca trafic de pasageri – Otopeni (Bucureşti), Cluj, Timişoara, Iaşi şi Sibiu – au raportat în 2019 un număr total de peste 21 de milioane de călători, cu 6% mai mult față de anul 2018.

Creșterea a avut loc în condițiile în care în 2018, pe toate aerporturile din țară, nu doar pe cele mari, au călătorit 21,8 milioane de persoane.

În 2019, aeroporturile din ţară au fost tranzitate de peste 23 milioane de pasageri, cu peste 5% mai mult faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF.

Estimările Asociaţiei Aeroporturilor din România arată că în următorii 15 ani traficul de pasageri pe aeroporturile din România se va dubla.

Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (Otopeni), cel mai mare din ţară, a avut în 2019 un număr de 14,7 milioane de pasageri, în creştere cu 6,3% faţă de anul precedent.

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează 57 de companii aeriene, care transportă pasageri către 128 de destinaţii. Cu toate acestea, cel mai mare aeroport din ţară înregistrează o diminuare a creşterilor după ce în 2018 avansul a fost de 8% comparativ cu anul anterior.

O situaţie similară se întâmplă şi în cazul aeroporturilor Sibiu şi Iaşi, care în anii anteriori au avut creşteri mai mari. Însă traficul de pe aeroportul din Timişoara revine pe plus după ce în 2018 numărul de pasageri a scăzut cu 6% faţă de anul precedent.

Tendinţa de reducere a ritmului de creştere se vede şi la nivel european de circa doi ani. Încetinirea vine în contextul incertitudinilor cu privire la evoluţia economiei de pe bătrânul continent, cât şi al Brexitului.

În România, pentru multe aeroporturi din provincie traficul este adus de către românii plecaţi la muncă în străinătate şi care se întorc în vizită. Însă poluri de business precum Bucureşti, Timişoara sau Cluj sunt tranzitate de către oameni de afaceri.

Dar, din punctul de vedere al atragerii de turişti străini, România continuă să fie pe ultimele locuri la nivel european. În 2018, România a primit doar 2,8 milioane de turişti străini, de trei ori mai puţini ca Bulgaria şi de şase ori sub nivelul din Ungaria.

În prezent, turismul de tip inbound aduce 1% din PIB, respectiv 2,8 mld. dolari anual, de la cei 2,8 milioane de călători străini care au ales să viziteze România în 2018 (anul pentru care există cele mai recente date), conform unei analize recente făcută pe baza datelor publice şi a celor de la World Tourism Organization.