Anunțată de președintele Klaus Iohannis, sâmbătă seara, starea de urgență este reglementată de articolul 93 al Constituției României, dar și de Ordonanța de urgență numărul 1 din 1999.
Impunerea acestei măsuri excepționale poate însemna restrângerea anumitor drepturi care sunt asigurate în mod normal de Constituție.
Potrivit legii fundamentale, preşedintele țării este cel care instituie starea de urgenţă, iar Parlamentul trebuie să își dea acordul în cel mult 5 zile.
Astfel de măsuri excepționale se instituie când apar pericole grave la adresa siguranței naționale sau a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea și înlăturarea urmărilor unor dezastre.
Starea de urgență se poate impune pe o perioadă de cel mult 30 de zile cu prelungiri succesive de cel mult o lună.
În funcție de evoluția situației se poate trece la starea de asediu și la mobilizare sau la starea de război.
Autoritatile civile și cele militare pot să limiteze sau să interzică circulația în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație.
Pot fi făcute razii și percheziții, iar persoanele a căror prezentă nu se justifică in zona restrictionata pot fi evacuate.
De asemenea, poate fi dispusă raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate, închiderea temporară a alimentării cu gaze, energie și apă potabilă, a localurilor publice sau a unor stații de distribuire a carburanților.
Totodată, poate fi interzisă circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute.
Pot fi suspendate temporar emisiuni de radio ori de televiziune, iar informațiile cu privire la starea de asediu sau la starea de urgență, cu excepția celor referitoare la dezastre, ar urma sa se dea publicității numai cu avizul autorităților militare.
Presa ar fi obligata să transmită, cu prioritate, mesajele autorităților militare, la cererea acestora.
