De vineri, de la ora 9.00, se poate schia și pe pârtiile din zona inferioară a masivului Postăvarul, doua dintre acestea fiind deschise practicării schiului, este vorba de Drumul Roșu și Subteleferic.

Se schiază, în continuare, pe pârtiile deschise deja, zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, pârtiile Doamnei, Kanzel și Ruia, precum și pe pârtia Stadion.

Pentru iubitorii sporturilor de iarnă, dar și pentru ceilalți turiști care vor să se bucure de aerul curat din Poiana Brașov, primarul Allen Coliban recomandă consultarea informațiilor privind măsurile de protecție sanitară detaliate pe site-ul https://covid19.brasovcity.ro.

Primarul Allen Coliban vorbește despre cum sunt afectate sporturile de iarnă de pandemie și care sunt planurile pentru Brașov și Poiana Brașov.

Într-un dialog cu Ștefan Lungociu, primarul Allen Coliban vorbește și despre care ar fi posibilitatea introducerii unor restricții atunci când apare aglomerație în Poiana Brașov.