Judecătorii au respins astfel, pentru a doua oară, încercările guvernului de a amâna dublarea alocațiilor, votată la finalul anului trecut în parlament.

Curtea Constituțională a decis, cu unanimitate de voturi, că alocațiile copiilor trebuie dublate din acest an și nu majorate etapizat, așa cum își dorea guvernul.

Practic, Curtea a respins sesizarea Executivului condus de Ludovic Orban împotriva unei legi în acest sens adoptate luna trecută în Parlament.

Traseul măsurii privind dublarea alocațiilor a fost unul sinuos și de durată. Astfel, în decembrie 2019, la propunerea PSD, Parlamentul a adoptat o lege privind dublarea alocațiilor de la 150 la 300 de lei pe lună, care trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie.

Guvernul a amânat însă, prin ordonanță de urgență, intrarea în vigoarea a legii până la 1 august, dar actul normativ a fost respins de Parlament în iunie.

Ulterior, guvernul a venit cu o nouă ordonanță prin care a etapizat creșterea alocațiilor pe următorii trei ani, cu câte 20%, de la 1 august copiii primind 185 de lei, în loc de 300.

Această ordonanță a fost din nou respinsă de parlament, respingere atacată la Curtea Constituțională, care, iată, a decis azi, că alocațiile trebuie dublate, dând astfel dreptate Parlamentului.