Curtea Constituțională a amânat pentru 5 iunie sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie, obiecție făcută de vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache.

Patru dintre cei 9 judecători ai Curții Constituționale au solicitat amânarea pronunțării pentru aprofundare și documentare în legătură cu sesizarea, au declarat surse juridice pentru MEDIAFAX.

Potrivit regulamentului, dacă trei dintre magistrații CCR cer amânarea, atunci aceasta este aprobată. Este pentru a patra oară când judecătorii Curții amână pronunțarea în cazul conflictului Parlament-ÎCCJ pe tema constituirii completurilor specializate.

Părţile implicate în conflict au susţinut punctele de vedere, în şedinţa publică de pe 10 aprilie a Curţii Constituţionale.

Florin Iordache a declarat, în susţinerea punctului de vedere la CCR pe marginea conflictului Parlament-ÎCCJ, că au fost formate completurile la instanţa supremă pentru cazurile de corupţie prin ignorarea legii, adăugând că era obligatorie, prin lege, constituirea completurile specializate.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că iniţial legea nu prevedea constituirea în mod obligatoriu a completurilor specializate în judecarea cauzelor de corupţie, însă această prevedere a devenit obligatorie, după modificarea de către Parlament a actului normativ.

De cealaltă parte, preşedintele ÎCCJ Cristina Tarcea a afirmat că o decizie a Curţii Constituţionale prevede că vicepreşedintele Camerei Deputaţilor nu are competenţa să sesizeze un conflict juridic la CCR, pentru că această atribuţie nu poate fi delegată de către preşedintele Camerei Deputaţilor.

Ea a adus în discuţie şi dezbaterile la momentul revizuirii Constituţiei, precizând că stenogramele discuţiilor dovedesc că a fost stabilit că Preşedintele României, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi preşedintele CSM au atribuţii în sensul sesizării unui conflict juridic între instituţii la Curtea Constituţională.

Şefa instanţei supreme a declarat că ÎCCJ nu a încălcat legea 78/2000, aşa cum este susţinut în sesizarea la CCR a conflictului între cele două instituţii, fiindcă în ceea ce priveşte completurile specializate, constituirea acestora este făcută conform altei legi, 92/1992.