Poliţia Română a anunţat că s-a finalizat prima etapa a controlului dispus la IPJ Timiş, după moartea poliţistului Cristian Amariei, împuşcat mortal, pe raza localităţii timişene Izvin, în timp ce se afla într-o misiune de prindere a unui bărbat dat în urmărire.

„Propunerile formulate de comisia de verificare (a IGPR – n.r.) – înaintarea raportului de verificare către conducerea MAI, în vederea analizării oportunităţii dispunerii de măsuri, potrivit competenţei, faţă de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş. Competenţa, în cazul inspectorilor şefi, aparţine Ministerului Afacerilor Interne”, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Comisia a mai propus declanşarea cercetării prealabile faţă de alţi angajaţi ai IPJ Timiş – adjunctul şefului IPJ Timiş pe linie de ordine publică, şeful Serviciului Investigaţii Criminale, şeful Poliţiei Oraşului Recaş, şeful Serviciului de Logistică, agentul din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri, care avea în lucru dosarul urmăritului, adjunctul şefului IPJ Timiş pe linie de poliţie judiciară, şeful Serviciului de Ordine Publică şi cei doi agenţi din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri.

După primele verificări s-aa constatat că, în efectuarea acţiunii, şeful Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Timiş, deşi a fost informat telefonic despre existenţa informaţiei şi iniţierea acţiunii operative de către subalternii săi, a preluat iniţiativa în mod exclusiv şi a comunicat cu structurile din cadrul inspectoratului, fără a-i comunica direct şefului de inspectorat şi fără a-i solicita sprijin în relaţionarea cu unităţile subordonate acestuia, prin actul de comandă, potrivit Agerpres.

„Astfel, informarea s-a realizat impropriu, prin postarea unui mesaj prin reţeaua Whatsapp, iar demararea acţiunii s-a efectuat fără a exista un feed-back din partea conducerii inspectoratului, care ar fi avut posibilitatea să dispună măsuri corelative, de natură a preîntâmpina apariţia unor astfel de tragedii (ex: angrenarea luptătorilor SAS sau a altor forţe). Pentru avansarea acestei concluzii, în sensul că postarea unui mesaj pe reţeaua Whatsapp de către şeful Serviciului de Investigaţii Criminale nu reprezintă un mod eficient şi operativ de raportare/informare, comisia a avut în vedere împrejurarea că este posibil ca persoanele interesate/destinatare să nu vizualizeze informaţiile în timp real”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, mai mult, deşi a fost informat despre acţiunea ce urma a fi efectuată pentru prinderea persoanei urmărite, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale nu s-a implicat în efectuarea unor activităţi premergătoare declanşării acesteia, precum instruirea forţelor participante sau verificarea dotării corespunzătoare a acestora şi nici nu a desemnat un alt ofiţer în acest sens.

Amintim, pe 2 iunie, poliţistul Cristian Amariei a fost împuşcat mortal, pe raza localităţii timişene Izvin, în timp ce se afla într-o misiune de prindere a unui bărbat dat în urmărire naţională.