Reprezentanții unei asociații asa-zis “creștine” i-au pus pe câțiva copii să facă mătănii și să sărute asfaltul în timpul unui eveniment intitulat – culmea -„Festivalul Inimioarelor fericite”. O  filmare  a ajuns în spațiul public.

În imagini se pot vedea mai mulți copii care au fost puși de membrii Asociatiei „Inimioare Fericite” să facă 20 de mătănii în aer liber, în timp ce se închinau și sărutau asfaltul. O femeie din cadrul asociației îi avertizează pe cei mici să se comporte frumos la slujba de Liturghie de la Bobota.

În plus, cei „neascultători” erau puși de femeie să facă mătănii suplimentare dacă o deranjau. Pe filmare se aude cum unul dintre copii spune că a terminat cele 20 de mătănii, iar un altul  este obligat de femeie să facă alte 10 pentru că se plimba în fața grupului.

Reprezentanții asociației au refuzat să comenteze imaginile. Au spus doar că vor comunica un punct de vedere, dar că momentan nu se pot ocupa de dreptul la replică în detrimentul programelor de final de vacanță.

La randul sau, Biserica Ortodoxa transmite ca Asociația “Inimioare fericite” nu este un asezamant bisericesc și deci NU este coordonata de Biserica. In plus, persoanele care și-au permis sa comita o asemenea fapta nu sunt angajatele Bisericii și nu o reprezintă in niciun fel.