De astăzi, sâmbătă, de la ora 22.00, măsura de carantinare se prelungește pentru o perioadă de 7 zile în următoarele localități ilfovene: Corbeanca, Dobroești, Mogoșoaia, Otopeni și Popești-Leordeni, anunță Prefectura Ilfov.

Prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru cele cinci localități ilfovene a fost propusă ca urmare a analizelor de risc zonă focar întocmite de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov și a avizelor emise de către Institutul Național de Sănătate Publică.

Conform datelor transmise de către DSP Ilfov, rata de incidență cumulată se prezintă după cum urmează: 7,76/1000 locuitori pentru comuna Corbeanca; 7,01/1000 locuitori pentru comuna Dobroești; 7,97/1000 locuitori pentru comuna Mogoșoaia; 8,89/1000 locuitori pentru orașul Otopeni; 8,98/1000 locuitori pentru orașul Popești-Leordeni.