Fără capcane pentru gândaci în spital. Este verdictul dat de Direcția de Sănătate Publică Vrancea în urma controlului derulat la spitalul județean Focșani, după apariția unei fotografii pe facebook ce înfățișa o capcană mecanică, plină cu insecte.

În timpul controlului au fost descoperite și alte capcane, iar inspectorii de sănătate publică au dat dispoziție ca acestea să fie eliminate din saloane.

În plus, epidemiologul spitalului a primit o amendă de 2.000 de lei.

Vizată de control a fost în primul rând secția de pediatrie, unde fusese făcută poza.

Inspectorii de sănătate publică au descoperit și alte capcane pentru gândaci la pediatrie și au dispus retragerea acestora de peste tot, chiar dacă nu reprezentau un pericol pentru pacienți.

Controlul s-a finalizat cu o amendă de 2.000 de lei pentru epidemiologul spitalului, pentru nerespectarea regimului produselor biocide.

DSP a dispus și alte măsuri, cum ar fi efectuarea dezinsecției la nivelul întregii secții de pediatrie cu produse conforme.

De asemenea, pacienților li se interzice de acum înainte consumul de alimente în saloane, aceștia fiind obligați să nu mai țină mâncarea în dulapuri, ci doar în frigidere.

Cea din urmă măsură nu e greu de respectat, având în vedere că fiecare salon e dotat cu frigider, însă nerespectarea acestor măsuri le va fi imputată cadrelor medicale.