Site icon ApropoChat | Intra Pe noul chat Apropo

Cântăreața Duffy dezvăluie că a fost drogată, violată și ținută captivă

Cântăreața galeză Duffy a dezvăluit că, în vara anului 2019, a fost „drogată și violată” după ce a fost „ținută captivă de un atacator timp de câteva zile”, relatează BBC.

În vârstă de 35 de ani, artista a scris într-o postare pe contul său de Instagram că se află „în siguranță acum”.

„Vă puteți imagina de câte ori m-am gândit dacă să scriu despre acest lucru”, a notat cântăreața.

„Recuperarea a durat timp”, a adăugat Duffy.

În următoarele zile, va fi publicat un interviu acordat de cântăreață.

Duffy și-a câștigat notorietatea cu albumul de debut, intitulat Rockferry.