Camera în care a stat Lionel Messi pe durata Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar va fi transformată în muzeu, au anunțat reprezentanții Universității din Qatar. Fotbalistul argentian și colegii lui de la națională nu au fost cazați în hoteluri de lux, așa cum au ales alte echipe, ci au optat pentru un cămin studențesc.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Lionel Messi a fost cazat în camera B201 dintr-un cămin studențesc al Universității din Qatar. Este o cameră simplă cu două paturi, pe care fotbalistul a împărțit-o doar în ajunul finalei cu Sergio Aguero, după ce fostul atacant s-a alăturat Argentinei ca invitat special.

Gazdele spun însă că e o cameră de 5 stele, căreia i s-au adăugat diverse servicii pentru a respecta standardele FIFA. Pe ușa în culorile alb și albastru, sunt scrise numele fotbalistului și numele țării sale, Argentina.

Reprezentanții Universității din Qatar spun că nimeni nu va mai putea folosi această cameră, deoarece va fi transformată într-un mic muzeu. Va conține bunuri ale lui Messi și va fi un omagiu adus jucătorului care în Qatar a condus Argentina spre al treilea său titlu mondial.

Messi a marcat 7 goluri la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar și a dat trei pase de gol. A fost votat jucătorul turneului și este fotbalistul care a câștigat de cele mai multe ori Balonul de Aur, adică de 7 ori.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: David Popovici, declarat cel mai bun sportiv din Balcani în 2022 | AUDIO