Camera Deputaților a adoptat astăzi, decizional, proiectul de lege care prevede achiziționarea de cinci avioane de luptă F16, în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene”. Aeronavele vor fi achiziționate de la Guvernele Republicii Portugheze și SUA, informează Mediafax.

Proiectul de lege adoptat de către deputați prevede continuarea dezvoltării capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Etapa de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”.

Au fost 256 „pentru” adoptarea inițiativei legislative, două voturi „împotrivă” și o abținere.

Propunerea mai prevede ca Ministerul Apărării Naționale să trimită personal militar pentru îndeplinirea unor misiuni în afara teritoriului național, pentru executarea, îndeosebi, a activităților de instruire, operare, mentenanță.

Proiectul de lege urmează să fie trimis Președintelui României pentru promulgare.