În condițiile instituirii măsurilor de carantină în localitatea buzoiană Râmnicelu, pe o perioadă de 14 zile, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere împreună cu autorităţile competente au instituit restricţia traficului rutier pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 7,5 tone pe DN22, între Râmnicu Sărat – limita judeţului Brăila ( km.2+800 – km.30+000).

CNAIR recomandă ca rută ocolitoare pentru autovehiculele cu MTMA mai mare de 7,5 tone: DN2B, dinspre judeţul Brăila, pe raza localităţilor Ianca – Surdila Greci – Vizireni – C.A.Rosetti – Cilibia – Gălbinaşi – D.J.204D – Ţinteşti -D.J.203D – Mun. Buzău – DN2D Spătaru – DN2-E85 Râmnicu Sărat.

Autovehiculele cu MTMA de până la 7,5 tone vor utiliza ruta ocolitoare: Râmnicu Sărat – DN2 -E85 – Valea Râmnicului – D.J.203A- Rubla -Sălcioara – D.J.220 – Boldu – DN22 – Balta Albă – Băile – km. 30+000 (limită cu judeţul Brăila).