Un complet al Judecătoriei Buzău l-a condamnat la un an de închisoare cu executare pe tânărul din localitatea Grebănu care, în primăvară, a fugit dintr-un modul izolator aflat în curtea secţiei de Boli infecţioase a Spitalului Judeţean Buzău, unde aştepta rezultatul testului pentru infecția cu SARS-CoV-2.

Judecătorii l-au găsit vinovat de încălcarea regulilor impuse de autorități, la acel moment, în stare de urgență la nivel național, pentru a limita răspândirea virusului.

Sentinţa nu este definitivă, potrivit publicației buzoiene Opinia.

În vârstă de 36 de ani, bărbatul a fost internat pentru că tuşea.

După o zi, bărbatul a fugit, fiind prins ulterior de poliţişti.

Bărbatul a fost reinternat.

Ulterior, rezultatul testului a arătat că pacientul nu era infectat cu virusul SARS-CoV-2, el suferind de TBC.