Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de luni, iar rulajul se cifra la 1,1 milioane de lei (228.168 de euro), după o jumătate de oră de la debutul tranzacţiilor.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o apreciere de 0,32%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în urcare cu 0,28%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe plus cu 0,10%.

BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,51%.