Bursa Binelui, prima platformă online de donații fără comision dedicată ONG-urilor din România, dezvoltată de Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlătesc.ro, a înregistrat donații de 803.710 lei în anul 2020.

Potrivit unui comunicat trimis Europa FM, platforma a înregistrat, în medie, 28 de tranzacții pe zi, cu o medie a sumei donate de 81 lei/zi, iar cel mai activ donator de pe platformă, în 2020, a făcut 29 de donații care au însumat 2900 lei.

Bursa Binelui încurajează donatorii care vor să susțină cu sume mici o cauză, de la minimum 5 lei până la maximum 1.000 de lei.

“Bursa Binelui a continuat să fie și în pandemie un instrument simplu și la îndemâna celor care au vrut să ajute atât proiectele care au sprijinit sistemul de sănătate, dar și toate celelalte care fac o diferență notabilă în viața a sute de mii de oameni. Ne bucurăm că cele 687 de organizații de pe platformă au reușit să strângă 165.000 de euro de la donatori și suntem mândri că reușim să construim împreună comunități mai puternice.

Continuăm să susținem platforma și îi încurajăm pe toți să facă fapte bune, să sprijine proiectele de pe platformă și să transforme comunitățile din țara noastră așa cum ne dorim cu toții”, a spus Nicoleta Deliu, Head of Corporate Communication & Community Affairs, Banca Comercială Română.

În acest moment, 687 de organizații au conturi pe bursabinelui.ro și încarcă proiecte pentru care cer sprijinul comunității. În topul celor mai active județe din țară, din perspectiva donațiilor realizate, se numără București, Brăila, Ilfov, Bacău și Neamț, iar proiectele pentru care s-au făcut cele mai multe donații sunt protecția animalelor, pandemia COVID-19, social, educație și mediu.

Topul organizațiilor care au atras cele mai multe donații pe platformă anul trecut cuprinde World Animal Veterinary Emissaries cu 345.437 lei, Asociația Școala mamei Junior cu 139.862 lei, Fundația Bucuria Darului cu 54.733 lei și Hai Să Ajutăm cu 51.836 lei.