După pauza prelungită cauzată de epidemia de nou coronavirus, campionatul național de fotbal se reia.

Primul meci de fotbal din Liga 1 este cel dintre CSU Craiova și FC Botoșani, programat la ora 20.00, în etapa a 3-a a play-off-ului.

Pentru început, partidele se vor disputa fără spectatori.

Aflat la Guvern, joi, pentru consultări cu premierul, șeful Federației Române de Fotbal a insistat ca, în perioada următoare, să fie permis și accesul publicului pe stadioane în număr redus.

“Am lucrat pe un protocol medical, foarte bine detaliat, cu toate fluxurile, prin care să putem să dăm drumul la o capacitate de 10% pe un stadion. Asta presupune câte 12 locuri libere pentru fiecare loc ocupat, astfel încât să păstrăm distanțarea socială. Pentru noi este foarte important să începem această competiție, fiindcă ceea ce noi producem este jocu de fotbal. Dacă noi nu vom mai juca fotbal, cu siguranță cheltuielile noastre vor continua, iar venituri nu vom avea posibilitatea să le realizăm”, a explicat Răzvan Burleanu.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

De cealaltă parte, premierul Ludovic Orban a spus că se vor căuta soluții, dar că este important ca în perioada următoare, cluburile să ia măsurile necesare pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

“Rugămintea mea este ca tot ce ați discutat cu ministrul Sănătății, cu cel al Sporturilor să încercați să asigurați, să convingeți cluburile să respecte aceste reguli, pentru că ar fi păcat să apară cazuri de infectare, ceea ce ar pune într-o lumină proastă… mai ales că sunteți și deschizători de drumuri în materie de competiții și, într-un fel, în funcție de succesul redeschiderii, și în alte sporturi se vor putea lua măsuri similare”, a spus șeful executivului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ediţia 2019-2020 a Ligii I la fotbal a fost întreruptă la 12 martie.

Echipele de fotbal şi-au reluat activitatea la 15 mai, când autorităţile statului au permis antrenamentele în grupuri restrânse, în condiţii de izolare.

Începând cu data de 1 iunie, autorităţile au permis organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact), fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.