Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis marţi o prognoză specială pentru municipiul Bucureşti, avertizând că în următoarele zile se vor semnala ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii, temperaturile minime situându-se între 10 şi 12 grade Celsius, iar cele maxime vor atinge 23 – 24 de grade Celsius.

“Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, mai accentuată miercuri, 15 mai şi joi, 16 mai. Temporar se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor atinge 15 – 25 l/mp. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 20 de grade, exceptând ziua de miercuri, 15 mai, când vor atinge 23 – 24 de grade. Temperaturile minime vor fi de 10 – 12 grade Celsius”, se arată în prognoza ANM.

Avertizarea ANM este valabilă în perioada 14 mai, ora 11:00 – 17 mai, ora 10:00.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea emisă sâmbătă.