Focar de coronavirus pe un șantier din Sectorul 4 al Capitalei. Sunt cel puțin 30 de muncitori din India, confirmați cu coronavirus.

Angajații DSP au început ancheta epidemiologică, iar ministrul Muncii a mers pe șantier pentru a verifica în ce condiții lucrează acei muncitori, cazați în containere.

Violeta Alexandru nu a putut confirma câte persoane sunt infectate, a menționat doar naționalitatea muncitorilor care lucrează pe șantierul din zona Metalurgiei:

Cei infectați sunt din India, dar urmează să avem o evaluare completă. Avem în primul rând o problemă de sănătate. DSP deja este implicată pentru a găsi, încă din cursul zilei trecute luase deja primele măsuri.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Muncii spune că nu l-a găsit pe angajator pe șantier, dar a cerut Inspectoratului de Muncă să verifice dacă acolo se respectau regulile de protecție sanitară și legislația muncii:

Orice angajator ar fi, mic, mare, trebuie să aibă grijă de condițiile de muncă și de sănătate ale angajaților. (…)

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pe șantierul unde a fost confirmat focarul de coronavirus lucrează 200 de oameni. Muncitorii infectați vor fi transportați la spital, iar ceilalți testați. Deocamdată, nu au voie să părăsească zona șantierului.

Primarul Gabriela Firea a spus că există suficiente locuri în spitalele din București pentru îngrijirea bolnavilor de COVID, iar primăria va pune la dispoziție o clădire unde vor sta în carantină muncitorii fără simptome.