Evenimentul sportiv caritabil #MareaTzopăială, ediţia a treia, prin care se strâng bani pentru copiii din centrele educaţionale ale Fundaţiei Inovaţii Sociale “Regina Maria” din Băneasa şi Clinceni, are loc duminică, în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle, între orele 10.00 şi 16.00.

“Începând cu ora 10.00, sute de părinţi şi copii vor participa la clase de sport, distracţie, nutriţie, activităţi recreative, cu scopul de a strânge fonduri pentru susţinerea educaţiei celor 200 de copii din centrele educaţionale ale Fundaţiei, Centrul educaţional Băneasa şi Afterschool Clinceni. Cele două centre oferă un sprijin părinţilor în procesul de formare a copiilor. Copiii înscrişi la oricare dintre aceste două centre educaţionale vor avea oportunitatea de a-şi exprima creativitatea şi abilităţile în vederea stimulării şi orientării spre domeniile în care mai târziu pot excela”, anunță organizatorii, citați de Agerpres.

Evenimentul sportiv #MareaTzopăială este dedicat tuturor persoanelor care vor să facă mişcare şi fapte bune şi doreşte să atragă atenţia asupra importanţei sportului şi nutriţiei corecte în viaţa copiilor.

Printre activităţile care vor avea loc se regăsesc clase de sport pentru adulţi, precum kangoo jumps (alături de Kinga Sebestyen şi echipa Kangoo Jumps România), zumba (alături de Andrei Oşanu), kick-boxing şi aerobic (alături de trainerii Be Live Fitness Center Drumul Taberei), campionat de minifotbal, cu Vlad Munteanu şi fotbaliştii Federaţiei Române de Fotbal, fotbal feminin, împreună cu Footballicious Girls şi ACS Dream Team Bucureşti. Copiii se vor putea bucura pe tot parcursul zilei de jocuri în aer liber, cum ar fi Şotronul (alături de Asociaţia VolunDar), Raţele şi vânătorii, Ţară-ţară vrem ostaşi, Vânătoarea de obiecte.

În plus, copiii vor putea participa la tot felul de ateliere educative şi creative iar părinţii vor beneficia de lecţii de nutriţie susţinute de Mihaela Bilic.

Accesul la #MareaTzopăială se poate face sub forma unei donaţii de 50 de lei, care asigură participarea la oricare clasă de sport sau activitate sportivă desfăşurată pe parcusul zilei, copiii având gratuitate.