În timp ce autoritățile centrale lansează mai multe apeluri pentru izolarea la domiciliu în acest zile, primarul general al Capitalei a convocat, luni, o ședință extraordinară a Consiliului General.

Întrunirea ar urma să se desfășoare începând cu ora 11.00, la Sala Gloria din str. Bucovina nr. 6, din Sectorul 3.

Potrivit convocatorului primit de consilierii generali, aceștia sunt programați să intre în grupuri de câte 8.

Consilierul Stelian Bujduveanu o acuză pe Gabriela Firea de „inconștiență”.

„Primarul Capitalei i-a certat pe bucureștenii care n-au respectat distanțarea socială pentru a se proteja de coronavirus, însă, pe de altă, parte, a convocat o ședință a Consiliului General pentru luni, 23 martie. O ședință care necesită prezență fizică, pentru că doamna Firea preferă mediul online numai pentru a-și face PR. Este, probabil cel mai puternic gest de ireponsabilitate oferit de un politician în aceste zile extrem de grele pentru România, când interacțiunea fizică dintre persoane trebuie să fie redusă la maximum posibil.

Ce exemplu le oferă Gabriela Firea cetățenilor convocând o ședință la care vor lua parte zeci de persoane, în condițiile în care vedem că sistemul online funcționează la cel mai înalt nivel politic: Parlamentul s-a întrunit de la distanță, ședințele de Guvern sunt ținute în format video, iar liderii europeni adoptă decizii prin teleconferință. Chiar și unii primari din țară, cum e exemplul colegului de la Sinaia, au convocat ședințe de Consiliu Local în format online, numai la București doamna Firea se opune tehnologiei, manifestând o atitudine profund toxică.

În aceste zile vedem cu toții cum Gabriela Firea oscilează între lașitate și iresponsabilitate. În vreme de război cu pandemia, primarul PSD și-a delegat mai întâi atribuțiile viceprimarului Bădulescu, pentru a fugi – exact ca la mitingul disporei din 2018 – de responsabilitate politică și juridică. Apoi, încercând să mai domolească din critici, a convocat o ședință de Consiliu General. Doamna Firea, nu dați dovadă de eroism, ci de inconștiență. Putem lucra în beneficiul cetățenilor și de la distanșă. E nevoie doar de un user și de o parolă. Până și domnul Bădulescu s-ar putea descurca”, scrie liberalul pe Facebook.