În Capitală, epidemia de coronavirus a redus poluarea provocată de traficul rutier.

Bucureştenii respiră, astăzi, aer de munte!”, anunţă Ministerul Mediului, care precizează că în ultima săptămână, concentraţiile tuturor poluanţilor s-au situat mult sub valorile limită.

În fiecare zi, au existat unele perioade de creştere orară a PM10, adică a particulelor în suspensie mai mici de 10 micrometri  şi a dioxidului de azot,  de la ora 9.00 la ora 11.00 dimineața, şi seara, de la 8 la 10, dar şi aceste creşteri au fost mult sub valorile obişnuite.

“Atunci când traficul se reduce, indicii de calitate arată valori foarte bune”, spun reprezentanții Ministerului Mediului.

Astfel, ieri la ora 11.00, la staţia de la Cercul Militar, concentraţia de PM10 era de 17,95 micrograme, apropiată de valorile înregistrate de staţiile de monitorizare de la Fundata, judeţul Braşov şi de la Semenic, judeţul Caraş-Severin, ambele amplasate în vârf de munte.

Spre comparaţie, în urmă cu două săptămâni, la aceeaşi staţie de la Cercul Militar şi la aceeaşi oră, concentraţiile poluanţilor erau de peste 7 ori mai mari. E chiar şi o premieră. Din analiza specialiştilor, “ astfel de valori nu s-au înregistrat niciodată într-o zi lucrătoare de luni, de când a fost pusă în funcţiune Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului”, a mai transmis Ministerul Mediului.