Tot mai mulţi medici şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi atrag atenţia că bolnavilor de cancer le este aproape imposibil să îşi urmeze tratamentul.

Pe fondul pandemiei de coronavirus, mii de pecienţi au fost externaţi pe repede înainte în ultima perioadă şi nu mai pot ajunge în spitale pentru consultaţii sau operaţii.

Medicul Bogdan Tănase este ultimul care a tras un semnal de alarmă, într-o postare pe Facebook.

Chiar dacă nu reprezintă urgenţe în sensul clasic al cuvântului, operaţiile bolnavilor de cancer trebuie făcute la momentul potrivit, în funcţie de restul tratamentului.

O spune medicul oncolog Bogdan Tănase într-o postare pe Facebook, cerându-le autorităţilor să găsească soluţii.

Într-o situaţie incertă se află şi cei care suferă de boli rare sau au nevoie de dializă. Strict referitor la bolnavii de cancer, câteva mii au fost externați în ultima perioadă de teamă că aceştia s-ar putea cu infecta cu coronavirus în spitale.

O ascultăm pe Monica Althamer, reprezentanta unui ONG al pacienţilor:


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Probleme mari au și pacienții care mergeau în străinătate pentru a urma tratamente indisponibile în România. Foarte mulţi, mergeau la tratament în Nordul Italiei.