Tehnicianul de 47 de ani, care o antrenează în campionatul intern pe SCM Craiova, a fost validat astăzi de Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal.

El va fi ajutat de fostul mare internațional Robert Licu, cu care va avea drepturi și responsabilități egale.

Noul staff-tehnic își va începe activitatea luni, când handbalistele “tricolore” se vor reuni la București pentru un cantonament de 4 zile, iar obiectivul selecționerilor va fi calificarea la Jocurile Olimpice de la vară în Japonia, plus clasarea în primele 6 locuri la Campionatul European, ce va avea loc în decembrie în Norvegia și Danemarca.

Amintim – naționala feminină de handbal va participa în luna martie la o competiție pre-olimpică, unde se va lupta cu Norvegia, Muntenegru și Kazahstan. Primele două clasate vor merge la Jocurile Olimpice din Japonia.

Bogdan Burcea îl înlocuiește pe suedezul Tomas Ryde, demis în urma rezultatelor foarte slabe de la Campionatul Mondial de handbal feminin.