Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională că o ordonanţă de urgenţă dată de guvern ar putea încălca drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Este vorba de o ordonanţă care desfiinţează atelierele în care munceau persoanele cu dizabilităţi. Prin desfiinţarea acestora – consider avocatul poporului – creşte riscul de izolare social a acestei categorii.

O parte din fundaţiile sau organizaţiile care se ocupă de persoanele cu handicap au ateliere sau secţii în care lucrează chiar persoane cu handicap. Cu salarii şi carte de muncă. Nu fac lucruri complicate, ci activităţi accesibile.

Este o modalitate prin care câştigă nişte bani şi se simt utile.

În România sunt 732 de Unităţi Protejate Autorizate – cum sunt numite în lege atelierele.

Aici lucrează aproape 0,26 % din totalul persoanelor cu handicap.

Guvernul consideră că e prea puţin aşa că vrea să desfiinţeze atelierele, dar nu crează altceva în loc.

Instituţiile de stat nu angajează persoane cu handicap, deşi sunt obligate prin lege.

Ele preferă mai degrabă să fie sancţionate.

Legea a fost modificată prin Ordonanţă de Urgență, în decembrie 2017.