Companiile ar trebui să deconteze pentru salariații care lucrează de acasă o parte din utilități, din chirie sau rata la bancă pentru apartament, spun avocații în dreptul muncii.

Legislația nu îi obligă însă pe angajatori să facă acest lucru.

De altfel, patronatele angajatorilor nu ar fi de acord să pună în practică o astfel de măsură care le-ar aduce costuri în plus, dar și multă birocrație.

Cristian are 47 de ani și până de curând era project manager la o multinațională. A dat compania în judecată și speră ca aceasta să-i plătească o parte din utilități pentru perioada în care a lucrat de acasă.

A prins curaj să intenteze proces abia după ce compania a făcut reduceri de personal, iar printre cei concediați s-a aflat și el. Ce speră să obțină în instanță?

„ O despăgubire justă pentru utilitățile pe care le folesești: curent, internet. Când lucrezi pentru marile companii, de fapt nu lucrezi numai 09.00-17.00. Cel mai deranjant este că trebuie să pui la dispoziție apartamentul tău pentru o perioadă mai mare de timp, cam toată ziua.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Angajatorii profită că legislația nu îi obligă să deconteze utilitățile pentru cei care lucrează de acasă, dar nu înseamnă că e corect să fie așa, spune Costel Gîlcă, avocat în dreptul muncii. Ar trebui decontată inclusiv o parte din rata la bancă pentru apartament, consideră acesta:

„Cel care întocmește aceste acte adiționale pe telemuncă este angajator iar el, evident, în această situație, nu are niciun interes să-și pună el niște cheltuieli, iar salariatul, în mod individual, nu are o forță de negociere foarte mare, merge pe principiul acceptă sau pleacă. Din păcate, mai toți salariații au acceptat, dar nu este fair, nu este corect ca angajatorul să nu plătească ceva ce utilizează. Așa cum plătește chirie la marile clădiri, să plătească și la micile clădiri, în care își desfășoară activitatea salariații.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Avocatul Costel Gîlcă a explicat la Europa FM și cum ar trebui să fie calculate aceste costuri:

„Vrei să utilizezi ceva ce aparține salariatului, trebuie să plătești. Aș lua o cameră pe care o dedic în totalitate biroului, aș împărți acea cameră la totalul întreținerii din apartament sau din casă și mai departe aș merge pe o formulă de 8 ore. Aș începe, în primul rând de la suportarea ratei la bancă. Din apartamentul pe care eu mi l-am cumpărat la bancă eu dedic o cameră pentru societate. Trebuie să plească curentul, evident tot prorata, accesul la internet, apă rece, apă caldă”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Angajatorii nu sunt de acord cu decontarea acestor cheltuieli. Nu e vorba doar de costuri, ci de birocrație, spune Cristian Pârvan, președintele PIAROM, Patronatul Investitorilor Autohtoni:

„Deși ideea pare atractivă, din punct de vedere practic ea ar duce la o birocrație excesivă, cu foarte puține avantaje pentru angajați. Avocatul dracului o să-ți spună că angajatul economisește banii de transport, timpul de transport și mai găsim noi niște cheltuieli pe care le economisește. Pentru companii, este o problemă că le dublezi costurile. Și chiar dacă s-ar încerca o modificare, aplicare este extrem de neclară. Cum poți să stabilești cât folosește angajatul internetul pentru firmă și cât pentru interese personale?”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Avocatul Costel Gîlcă spune că sunt și angajatori ce decontează, în prezent, utilitățile pentru salariații care lucrează de acasă, dar numărul lor este foarte mic: un angajator din 100.

  • Florentina Mihăiță