Avocata lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, spune că starea de sănătate a fostului președinte PSD s-a deteriorat în penitenciar și că acesta suferă de mai multe hernii de disc.

Aceasta a precizat că Dragnea a cerut conducerii Penitenciarului Rahova să i se aprobe un consult la un spital de ortopedie, dar nu a primit niciun răspuns.

De cealaltă parte, Administrația Națională a Penitenciarelor transmite că toate persoanele încarcerate beneficiază de asistență medicală și tratament, iar conduita terapeutică este stabilită de personalul medical al penitenciarului sau, după caz, al unităților sanitare din afară.

Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la 3 ani și jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu. El a fost încarcerat la 27 mai 2019.