Grupul de Comunicare Strategică precizează că intrarea în scenariul al 3-lea presupunea, în estimarea inițială, „transmiterea susținută pe scară largă” a noului coronavirus, iar în acest moment nu există confirmarea unei asemenea situații.

„Intrarea în scenariul al 3-lea presupunea, în estimarea inițială, <transmiterea susținută pe scară largă, cu creșterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)>. Facem precizarea că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment nu avem confirmarea faptului că există o <transmitere susținută pe scară largă> a noului coronavirus (COVID-19)”, se arată într-o informare a GCS.

Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus, spune sursa citată.

În acest sens, echipele direcțiilor de sănătate publică desfășoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacților persoanelor confirmate pozitiv.

De asemenea, față de previzionarea realizată, până la acest moment nu au survenit decese în urma infectării cu noul coronavirus.

Grupul enumeră măsuri adoptate deja, care fac parte din Scenariul 3, înainte de a se intra efectiv în Scenariul 3:

• Măsuri de distanțare socială, limitarea contactului dintre persoane.
• Limitarea activităților colective.
• Punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie
• Raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat)
• Implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.

Urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate și/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus.

Până în prezent, în România au fost confirmate 97 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, cele mai multe în Bucureşti (31).