Sfârşit de carantină de luni în orașul Sibiu şi în mai multe localităţi din judeţ. În mai multe localităţi din Ilfov carantina se prelungeşte însă.

În Bucureşti între timp, deşi rata de infectare se apropie de 7, autorităţile exclud impunerea unor astfel de restricţii.

Sibiul a intrat în carantină acum aproape o lună din cauza răspândirii accelerate a coronavirusului în oraş. Prefectul județului, Mircea-Dorin Crețu, spune că acum a scăzut suficient numărul de cazuri pentru a restricţiile dure să fie ridicate. Rata de răspândire a virusului SARS-COV-2 a scăzut de la peste 13 la mia de locuitori la 5.

Mai ies din carantină şi alte localităţi din judeţ: Cisnădie, Tălmaciu, Şelimbăr, Mediaş, Orlat şi Avrig.

În Ilfov, orașul Măgurele scapă de carantină. Dar măsura se prelungeşte pentru încă 7 zile în Corbeanca, Dobroești, Mogoșoaia, Otopeni și Popești-Leordeni.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ani Sandu