Regia de Transport în Comun Constanța deschide sezonul autobuzelor etajate, prin linia estivala City Tou Constanța.

Traseul include cel puțin 100 de obiective din Mamaia, portul și municipiul Constanța ce vor putea fi admirate de turiști, cu explicatii si prin telefonul mobil – transmite corespondenta Europa FM, Ghiulfer Predescu.

Linia estivală City Tour se deschide la 15 iunie în minivacanța de Rusalii. Va fi deservită de 6 autobuze etajate cu plecări din Mamaia (Tabăra Turist) cu o frecvență de 25 de minute. Autobuzele City TOUR includ în ruta lor 100 de obiective turistice importante din stațiunea Mamaia, Constanta, inclusiv din port. Printre acestea sunt Silozurile Anghel Saligny, Vechea Bursă Maritimă, Gara Maritimă, Cuibul Reginei, toate aflate in port, apoi Muzeul de Arheologie, Edificiul roman cu mozaic, Moscheea Carol I, Cazinoul, Acvariul, Farul Genovez, Portul turistic “Tomis”, Delfinariul, Satul de Vacanță, Cazinoul din Mamaia și multe altele. O hartă care cuprinde cele 100 obiective turistice va fi pusă, gratuit, la dispoziția călătorilor, odată cu îmbarcarea în autobuzele etajate. Aceste atracții turistice, sunt explicate în limba română sau engleză, pe orice telefon prin aplicaţia „CiTy TOUR Constanța”. O călătorie cu autobuzele etajate costă 3 lei pană la 30 iunie, iar de la 1 iulie, 6 lei.