Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, spune la Europa FM că este dreptul oricărui parlamentar să propună amânarea alegerilor, deși mandatul actualului Legislativ se termină în decembrie, iar alegerile trebuie organizate în cel mult 3 luni de expirarea termenului.

Deputatul independent de Cluj, fost USR, Adrian Dohotaru, a propus ca alegerile pentru un nou Parlament să fie organizate în martie.

„Ce a propus domnul deputat este o dată în care vrea el să se facă alegerile. Dacă Parlamentul este de acord, asta se poate întâmpla, conform legii care spune că data este stabilită de Parlament. Legea nu este în vigoare, dar dacă intră în vigoare, proiectul depus astăzi nu are nicio problemă”, spune Augustin Zegrean


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dar, adaugă fostul judecător la CCR, liberalii și președintele pot face în așa fel încât amânarea alegerilor prin lege să nu fie promulgată până la începutul lunii decembrie și astfel să devină tardivă.

Având în vedere că deja s-a stiblit data alegerilor pentru decembrie, și bănuiesc că Guvernul nu va da o hotărâre prin care să modifice asta, rămânem cu data asta, cealaltă e doar o propunere. Nu cred că va fi promulgată până în 6 decembrie legea aceea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Președintele Consiliului Național al social-democraților, Vasile Dîncu, a declarat că un eventual proiect de amânare a alegerilor parlamentare ar trebui discutat în procedură de urgență, iar organizarea scutinului mai târziu ar putea fi benefică și pentru PSD.