Ministrul Muncii spune că vrea ca pensiile să nu mai ajungă târziu la beneficiari, vrând astfel să schimbe înțelegerile dintre Casa Națională de Pensii și bănci.

De asemenea, ar vrea ca toate comisioanele să fie standard, indiferent de băncile prin care se face plata. Ministrul Violceta Alexandru a anunțat că se va întâlni azi cu reprezentanții băncilor.

Violeta Alexandru vrea noi reguli astfel încât pensiile să nu mai întârzie fără motiv și urmează să aibă întâlniri pe această temă cu reprezentanții mai multor bănci.

Convențiile dintre Casa Națională de Pensii și bănci sunt vechi din 2001-2002. 

Ministrul nu mai vrea ca unele prevederi din aceste înțelegeri, precum cea care spune că plata care se face în maxim 2 zile, să fie interpretate diferit în funcție de bancă. Controversele au apărut după ce la sfârșitul săptămânii trecute unele sucursale de bănci au întârziat plata pensiilor: au făcut plata abia luni, deși banii existau de joi.

De la începutul mandatului, Violeta Alexandru anunța un nou mod de lucru privind plata pensiilor.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Comisioanele, termenele de plată și de livrare vor fi standardizate astfel încât să nu mai existe diferențe între bănci. Evident, totul depinde de înțelegerile care se vor face săptămâna aceasta.