Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit intr-un atentat terorist care a avut loc noaptea trecuta.
Ministerul roman de Externe anunță că românul rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate.
Atât șeful misiunii diplomatice, cât și șeful echipei de pază din cadrul ambasadei au fost evacuați într-o bază militară din apropiere, fiind în afara oricărui pericol.
Reprezentantul Ambasadei României la Kabul rămâne în contact cu Centrala Ministerului Afacerilor Externe și cu toate autoritățile competente în vederea repatrierii trupului neînsuflețit, precum și a transferului, în condiții de siguranță, a cetățeanului român rănit.
Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleante familiei indoliate, condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist și reiterează sprijinul României în lupta împotriva terorismului, în toate formele sale de manifestare.
Cel puțin 16 persoane au murit, iar alte 119 au fost rănite după ce un vehicul a explodat în capitala afgană Kabul, în apropierea unei clădiri folosite de organizațiile internaționale.