Bărbatul care miercuri dimineața a înjunghiat mortal un bărbat în parcul din Făget, județul Timiș, iar pe soție a rănit-o grav, femeia fiind în comă, a înjunghiat alte două persoane în satul Temerești, iar pe alta a lovit-o cu o mașină pe care a furat-o. Bărbatul nu a fost încă prins.

Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Timiș, în total, individul de 33 de ani a înjunghiat patru persoane, miercuri dimineața. Este vorba de cei doi soți din parcul din Făget, unde bărbatul a fost declarat mort, iar femeia se afla în stare gravă, plus alte două persoane din localitatea Temerești, de unde a furat o mașină după incidentul din Făget.

Cu mașina furată, a lovit o altă persoană, aceasta fiind a cincea victimă a individului care încă nu a fost prins.

Mihai Grecu, șeful Unității de Primiri Urgente a Spitalului Județean Timișoara, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că femeia înjunghiată în parcul din Făget va fi transportata la unitatea medicală cu elicopterul SMURD, fiind în comă.

Totodată, și o a treia victima a individului va fi dusă la Timișoara cu o ambulanță, iar celelalte două victime au fost transportate la Spitalul din Făget pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii nu au reușit încă să îl prindă pe indivind, acesta fiind căutat.

Conform unor surse judiciare, individul care a atacat cinci persoane se numește Ionel Boldea și este din localitatea timișeană Bichigi.

Polițiștii au reușit să găsească mașina pe care bărbatul a furat-o, autoturismul fiind abandonat la intersecția drumului dintre Temerești și Birchis.