Site icon ApropoChat | Intra Pe noul chat Apropo

Ashleigh Barty se retrage din tenis | VIDEO

Lider în clasamentul WTA, Ashleigh Barty a anunțat, în mod neașteptat, că se retrage din tenis.

În vârstă de doar 25 de ani, australianca spune, într-un mesaj pe Instagram, că vrea să își îndeplinească şi alte visuri, iar tenisul este un capitol încheiat.

“Sunt atât de pregătită. Știu că în acest moment, în inima mea, această decizie este corectă. Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut pe parcurs”, a declarat Ashleigh Barty, care a precizat că “din punct de vedere fizic, nu mai am nimic de oferit”.

Conducerea WTA i-a mulțumim pentru activitatea dedicată tenisului, o carieră în care a obţinut 15 titluri la simplu şi 12 la dublu şi a câştigat aproape 24 milioane de dolari.

Ashleigh Barty a câştigat primul ei Grand Slam la Rolanda Garros în 2019. În 2021, ea s-a impus la Wimbledon.

În ianuarie 2022, în fața propriilor suporteri, Ashleigh Barty a triumfat la Australian Open.