Cântăreaţa americană Ariana Grande a mărturisit că fanii şi muzica sa i-au salvat viaţa după un an extrem de dificil, marcat de moartea fostului său prieten, Mac Miller, în luna septembrie, şi de ruperea logodnei cu Pete Davidson, în octombrie, după şapte luni de relaţie, relatează BBC.

Cu puţin înainte de a începe cel de-al treilea turneu din carieră, vedeta pop, în vârstă de 25 de ani, a scris pe Instagram că emoţii înainte de a pleca din nou la drum.

“Vreau doar să vă spun cât de recunoscătoare sunt pentru viaţa mea, pentru oamenii din ea, pentru momentele bune şi pentru provocări, pentru bucurie şi durere”, a scris ea, adăugând că prietenii, fanii şi muzica sa i-au salvat viaţa. “Încă mă refac, însă mă simt mult mai bine în ultima vreme(…). Vă mulţumesc pentru tot. Vă sunt profund şi etern recunoscătoare”, a adăugat vedeta în mesajul emoţionant postat pe reţeaua de socializare.

Araian Grande se va reîntoarce la Manchester pentru parada Pride din luna august, la doi ani după ce un terorist a detonat un dispozitiv exploziv la ieşirea din incinta unde artista susţinuse un concert, ucigând 22 de persoane şi rănind alte câteva sute.