Grupul de Comunicare Strategică a confirmat, luni seară, că Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților este infectat cu noul coronavirus.

În vârstă de 90 de ani, Pimen a fost diagnosticat cu o formă medie a bolii, spun surse medicale.

Internat la la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, arhiepiscopul ar urma să fie transferat, cu un elicopter, împreună cu un alt pacient, la Institutul „Matei Balș” din București.

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 8.936 în România, în creștere cu 190 față de cele raportate duminică. De la debutul crizei sanitare, 478 de persoane au murit din cauza COVID-19. Numărul persoanelor vindecate a urcat la 2.017.

Orașul Suceava și 8 comune limitrofe au fost plasate în carantină, la 30 martie, după izbucnirea focarului de la Spitalul Județean, unde peste 200 de cadre medicale au fost diagnosticate cu noul coronavirus.

Județul Suceava înregistrează aproape un sfert din totalul cazurilor înregistrate la nivel național.

„Este din nou vorba despre focarul Suceava, unde vedeți că se concentrează un sfert din cazurile din România. Mi se pare extrem de relevant acest exemplu, pentru că ne arată că o evoluție necontrolată a bolii, din cauza unei lipse de acțiune sau a unor comportamente total necorespunzătoare fac ca un oraș relativ mic, cum este Suceava, care are în jur de 120.000 de locuitori, să producă un sfert din cazurile din România, ceea ce este impresionant”, a spus medicul epidemiolog Alexandru Rafila.

Potrivit lui, transmitere comunitară de la Suceava este un exemplu despre ce s-ar putea întâmpla dacă la nivelul întregii țări nu ar fi respectate anumite măsuri sau în unitățile medicale nu ar fi utilizate la timp și așa cum trebuie echipamentele de protecție.