Arhiepiscopia Tomisului transmite, miercuri, printr-un comunicat de presă, că Învierea Domnului are consacrată o slujbă specială, săvârşită în fiecare an la miezul nopţii, în cadrul căreia credincioşii primesc de la clerici Lumina lui Hristos.

Anul acesta, în urmare a instituirii stării de urgenţă în contextul pandemiei, credincioşii nu au putut participa la această slujbă şi doreşte să repare acest “neajuns”.

“Permanenţa Arhiepiscopiei Tomisului a decis: în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopţii, în bisericile şi mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal şi Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioşii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paşti. Se rânduieşte un post bisericesc de trei zile în întreaga eparhie, în zilele de 24, 25 şi 26 mai, în care credincioşii se pot spovedi, astfel încât să poată primi Sfânta Împărtăşanie la Liturghia din noaptea de 26 spre 27 mai. Joi, 28 mai, întrucât Înălţarea Domnului este şi ziua pomenirii eroilor, preoţii pot pomeni în cimitire pe cei adormiţi precum la Paştele Blajinilor”, se arată în același comunicat.

Arhepiscopia Tomisului a explicat că a luat această decizie deoarece pe data de 27 mai este Odovania (Încheierea) praznicului Învierii Domnului, când rânduiala slujbei prevede acelaşi început ca în noaptea Învierii şi că sunt dorinţe neîmplinite ale credincioşilor de a se împărtăşi la Liturghia Învierii din noaptea de Paşti şi de a duce, la casele lor, Lumina Învierii, ca pe un drum simbolic al urcuşului spre Înviere.

Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioşilor este Lumina ce a fost adusă de Paşti de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare, a mai transmis Arhiepiscopia Tomisului.

Potrivit Patriarhiei Române, pe durata stării de alertă, slujbele în exteriorul lăcaşurilor de cult se pot organiza cu oricâţi credincioşi, cu condiţia ca aceştia să poarte mască şi să restecte distanţa între ei.