Zece persoane care protestau, la Topoloveni, împotriva PSD, în timpul unei vizite a liderului partidului, Liviu Dragnea, în oraş, au fost ridicate de către jandarmi şi duse la secţia de poliţie.

Oamenii protestau pașnic în fața Casei de Cultură din Topoloveni. La un moment dat – un tânăr care afișa un banner împotriva PSD – a fost luat pe sus de jandarmi, fără vreo explicație.

Ulterior – jandarmii i-au ridicat și pe ceilalți protestatari. Printre ei – și un corespondent de la REZISTANȚA TV.

“Zece persoane care afişau bannere au fost ridicate de către forţele de ordine şi conduse la secţia Poliţiei Topoloveni pe motiv că participau la o adunare publică nedeclarată, după care au refuzat să părăsească zona la solicitarea forţelor de ordine. Au fost conduse la secţia de poliţie pentru stabilirea identităţii şi luarea măsurilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Argeş, Ionel Flavius Tănase – pentru Agerpres.

Liviu Dragnea a mers vineri în judeţul Argeş, unde a avut o întâlnire cu reprezentanţii PSD la Casa de Cultură Topoloveni şi vizite la două obiective din domeniul agricol.