Site icon ApropoChat | Intra Pe noul chat Apropo

Arbitrii români, implicați într-un incident rasial la meciul de Liga Campionilor de la Paris

Scene incredibile în meciul de Liga Campionilor din capitala Franței, dintre Paris Saint Germain și turcii de la Istanbul Basaksehir, arbitrat de o brigadă din România, condusă de Ovidiu Hațeganu. În minutul 16, antrenorul secund al echipei din Istanbul, un fost internațional camerunez, l-a interpelat pe arbitrul de rezervă, românul Sebastian Colțescu, după ce l-a auzit folosind cuvântul ”negru”.

Secundul camerunez l-a acuzat pe arbitrul român de rasism, și le-a cerut jucătorilor să părăsească terenul. Spiritele s-au incins, jucătorii turci au decis să iasă de pe teren, iar la protestul lor s-au alăturat și adversarii din teren, francezii de la PSG. Așa că ambele echipe au ieșit de pe teren, iar meciul a fost suspendat.

Este pentru prima dată când un meci din Liga Campionilor este oprit și suspendat din cauza acuzelor rasiste aduse unui arbitru.

Potrivit presei franceze, Sebastian Colțescu s-ar fi adresat arbitrului principal, Ovidiu Hațegan, să îi acorde un cartonas  galben jucătorului Demba Ba de la Istanbul Basaksehir, dar ar fi folosit cuvântul ”negru” pentru a-l identifica pe jucătorul de culoare. Replica a fost auzită de secundul camerunez al turcilor, vorbitor de franceză, care a înțeles ce înseamnă cuvântul rostit de arbitrul român.