Site icon ApropoChat | Intra Pe noul chat Apropo

Ansamblul folcloric din Mioveni, așteptat de medici la întoarcerea din China (AUDIO)

25 de elevi și adulți, membri ai unui ansamblu folcloric din Mioveni, au fost așteptați de medici, la revenirea în țară din China.

Nicio persoană nu a prezentat, până acum, simptome de infecție cu noul tip de coronavirus, spun reprezentanții Ministerului Sănătății.

Cei 20 de copii, membri ai Ansamblului „Plai de Dor” din Mioveni, județul Argeș, însoțiți de 5 adulți, s-au aflat în turneu în China, unde au participat la un Festival Internațional al Culturilor, desfășurat la Beijing.

Pentru că noul coronavirus s-a răspândit repede, ei au revenit acasă cu 6 zile mai devreme decât era programat inițial.

Înainte de a se îmbarca în avion, s-au filmat și le-au transmis celor de acasă că sunt bine:


https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2020/01/28ian-13-ambianta-suntem-bine.mp3

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

De altfel, aflată pe aeroportul Otopeni, Amalia Șerban, director în cadrul Ministerului Sănătății a confirmat că nicio persoană nu a prezentat semne de boală, la revenirea în țară:

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2020/01/28ian-13-Amalia-Serban-li-s-a-verificat-temperatura.mp3

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Cât timp se vor afla în carantină, elevii vor avea scutire de la școală, iar adulții vor fi în concediu medical, izolați la domiciliu.