Anchetă la Spitalul Județean Vaslui, după ce trei angajați au fost prinși de paznici în timp ce încercau să plece acasă cu gențile pline de materiale sanitare.

Nu este pentru prima oară când angajați ai spitalului încearcă să ducă acasă câte ceva de la serviciu, în trecut fiind descoperite inclusiv infirmiere care aveau la ele mâncare sau medicamente.

În ultimul an, mai mulți angajați ai spitalului județean de urgență Vaslui au fost prinși în timp ce încercau să plece acasă cu materiale sanitare, medicamente ori chiar alimente sustrase din bucătăria unității.

Tocmai de acceea, conducerea spitalului a dispus controale stricte la ieșirile din tură.

Măsura nu i-a speriat însă pe cei obișnuiți să ia cîte ceva de la serviciu, dovadă că numai în ultima lună trei angajați au fost prinși cu gențile pline de materiale sanitare.

Perfuzoare, ser fiziologic, plasturi și altele au fost găsite de paznici în gențile angajaților care plecau acasă.

Toți cei trei salariați au fost cercetați disciplinar.

Comisia de disciplină întrunită la nivelul spitalului a decis ca fiecare dintre angajații prinși că încercau să fure din unitate să primească un salariu scăzut cu 5%.

Spitalul a hotărât să le mai dea angajaților o șansă și nu i-a dat pe mâna poliției.