Femeia, în vârstă de 65 de ani, era bolnavă de COVID-19 și se afla internată la terapie intensivă.

Poliţiştii de la Omoruri şi procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au intrat pe fir după ce au fost informaţi că în Spitalul Victor Babeş a murit joi seară o persoană şi că sunt suspiciuni privind cauza decesului.

Poliţia anunţă cercetări pentru a stabili condiţiile în care s-a produs decesul. Va fi făcută şi o necropsie.

Potrivit unor surse din spital, citate de G4Media, femeia de 65 ar fi fost dezintubată din greşeală de un brancardier.

El trebuia să ridice din salon altă persoană decedată. Nu s-ar fi uitat însă la monitoare şi astfel ar fi ajuns s-o dezintubeze din greşeală pe pacienta care mai trăia.

Ea fusese internată la Victor Babeş pe 25 noiembrie.

Brancardierul este în custodia Poliției. În paralel cu ancheta polițiștilor, la Spitalul Victor Babeș din Capitală, a început o anchetă internă.

Doctorița care era de gardă la terapie intensivă a fost cea care a sesizat greșeala, după doar câteva minute, spun surse din spital pentru Europa FM. Ea a anunțat imediat medicul coordonator de gardă, iar acesta la rândul lui a sesizat poliția și procuratura, Potrivit acelorași surse, brancardierul nu era debutant. Lucra de 2 ani în spital.

Contactată de Europa FM, conducerea spitalului nu a dorit să comenteze deocamdată cele întâmplate. A precizat doar că este o anchetă internă în curs, că a fost un accident în urma căruia a decedat o pacientă și că un astfel de accident nu poate fi pus pe seama oboselii acumulate în perioada pandemiei.

Între timp, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru le-a cerut inspectorilor de la DSP București să evalueze procedurile de lucru și atribuțiile din fișele de post la spitalul „Victor Babeș” din Capitală.

În multe spitale, deconectarea unui pacient de la aparate este făcută de asistentele medicale și nu de brancardieri.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ani Sandu
  • Florentina Mihăiță